Jtu: pe la pucioasa nu mai vii
Reu: nu prea mai am de ce, a trecut destul de mult timp, iar ceea ce am lasat nu mai gasesc

Jtu: adica prieteni
Reu: adica tot
Jtu: pacat
Reu: stiu, cred ca e prima data cand zic asta

Am locuit la Pucioasa 2 ani si jumatate, unii stiu de ce, altii nu. Cert este ca eram inca o copila si cat timp am stat acolo, cum dadeam de greu sau cum ma certam cu cineva, gandul imi zbura la prietenii mei din Targoviste, la „perfectiunea” pe care o vedeam eu, la amintirile de la straduta, de jocuri si la sefia mea amicala pe care o exercitam cu toti.

Timpul petrecut acolo a fost frumos, mi-am facut prieteni, am fost la o scoala cum n-as fi visat vreodata. Da, in Pucioasa este cea mai buna scoala din Dambovita poate din multe alte parti, Nr 4, „Elena Donici Cantacuzino”, mai buna decat nr 1, nr 2 sau nr5 din minunatia de fosta capitala a Romaniei. De la profesori la mentalitati, de la modul de a face o lectie la jetoanele lipite pe tabla pentru a intelege mai bine. Initiativa, spirit de echipa, dorinta de a face ceva pana la capat, distractie, sport, invatatura, dansuri… Oamenii aia stiau ce sa faca, cum sa faca, si iubeau ceea ce faceau, asta nimeni nu poate contesta.

Cand am simtit ca in sfarsit mi-am gasit locul acolo, si ca incepusem sa mai uit cum „erau” prietenii de la Targoviste, hop, m-am mutat iar aici, unde sunt si azi. Ei, amarul care a fost cand m-am mutat in Pucioasa este incomparabil cu cel existent cand m-am mutat inapoi. Am stat 2 ani si jumatate acolo, ei bine, nu exagerez ca dupa ce am revenit  in Targoviste, 2 ani am jelit in f-i-e-c-a-r-e seara, pentru ca tot ceea ce stiam eu ca am lasat aici, prieteni, amintiri, obiceiuri, in 2 ani, totul s-a evaporat. Nu mi-am regasit prietenii aici, am gasit doar oameni, semi-straini pe care a trebuit  sa-i cunosc iar si sa ma adaptez la noul stil.

Intotdeauna am tanjit sa ma reintorc in Pucioasa, sa retraiesc tot ce am trait acolo. Sa ma plimb in parc, pe bulevard, pana la gara, la baraj, sa-mi aduc aminte de foisor, de saruturile furate la colt de strada si rasetele provocate de baietii cu biciclete. Cand Jtu m-a intrebat cand ma mai duc pe acolo, a fost prima oara cand am raspuns ca nu as vrea sa ma intorc. Pentru ca nu o sa gasesc ce am lasat, ci ce este acum. Si nu vreau sa stric amintirile pentru ca, sincer, sunt superbe si cele mai frumoase.

P.S.: Daca ma gandesc mai bine, ma voi duce candva, dar fara sa spun nimanui, ci doar sa ma plimb singura si sa revad tot ceea ce am iubit candva.

Reclame

3 răspunsuri »

  1. pictezidei spune:

    Sorry I wasn’t there for you at that time,love!I was reckless back then…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s