Enjoy!♥

Peste-un oarecare plouă …
Plouă de o lună şi mai plouă încă două
Peste-un oarecare plouă …
Şi plouă-atât de tare, de-i rupe sufletu-n două
Dar un oarecare speră
Că mâine nu e înc-o zi în care disperă
Fiindcă-un oarecare ştie
Tot ce-nseamnă foame, ruşine sau chirie
Din partea lui poate să plouă
Oricum ia fiecare zi ca pe-o viaţă nouă
Poate grijile o să-l terfelească
Dar la sfârşitul zilei el poate să zâmbească
Ştie că ce are nu e mult da’ e o şansă
Mai târziu în linişte copilu’ poa’ să crească
Dar pân-atunci zile negre vin din nou
Aşa cum le vezi tu, aşa le văd şi eu …

Văd oraşul din depărtare
Şi luminile mi-au zis : Poţi fi cel mai tare!!!
Mă simti invincibil
Să fie doar un moment oare?
Aici nimic nu e promis
Pentru un oarecare …

Oarecare-n ţara nimănui
Care încă luptă pentru drepturile lui
Oarecare-amicu’ nimănui
Fiindcă nimeni n-o să se coboare la grijile lui
Oarecare sunt destui
Treaba e că fiecare e pe cârca lui
Oarecare cum îi spui
De-asta e mai greu să câştigi respectu’ lui
Oarecare-aprinde-un cui
Cui din ăla bun, pentru gândurile lui
Oarecare hai-hui
Dar a doua zi-n picioare pentru banii lui
Oarecare zi, Rambo zi de zi
Face totu’ posibil până o să-l ştii
Şi se pare că viaţa e un film din nou
Aşa cum îl vezi tu, aşa îl văd şi eu …

Văd oraşul din depărtare
Şi luminile mi-au zis : Poţi fi cel mai tare!!!
Mă simti invincibil
Să fie doar un moment oare?
Aici nimic nu e promis
Pentru un oarecare

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s