Dimineata, fac baie, ma usuc pe par, ah ce bine miroase, fac cafea, beau cafea, ma uit pe geam, zambesc! Ma imbrac, fac ghiozdanu, incui usa si plec. Casti albastre in urechi, pasi rapizi sper statia de troleu. Hmm, sa cobor la metrou sau sa merg in continuare? Ceva m-a facut sa merg in continuare. Nu stiu din ce motiv, mi-am dat jos castile si am stat, cu spatele in sensul de mers, privind pe geam.

Dintr-o data, un poc mai tare, ma intorc, un barbat la vreo 40 de ani sa zic, cade blana din picioare si incepe sa tremure. Initial am zis, amintindu-mi de ceea ce am vazut aseara ca cine stie ce om beat si drogat o fi si asta de nu se mai tine pe picioare. Putina zarva, nimeni nu face nimic. Omul tremura foarte tare din toate incheieturile, scoate un ac de siguranta si se inteapa in degete. Singur. Stia prea bine ce trebuie facut in astfel de cazuri. Intr-un final, cand inca cativa oameni se dumiresc ca omului ii e rau si ca nu e vreun betiv, un domn il ajuta sa se ridice si il aseaza pe scaun. Avea spume la gura. Se scuza pentru scena creata, are epilepsie nu stiu de care si diabet. Tratamentul costa 1 milion-de lei vechi, 100 de lei noi- si nu are bani. „N-am ce sa fac. Nu am de unde sa fac rost de bani, si se mai intampla dintr-astea. Imi cer scuze.” Isi pleaca capul si i se umezesc ochiii. Un domn in varsta, imbracat intr-un palton negru, cu palarie neagra, cu parul alb, alb si cu niste ochii superbi albastrii se scormoneste in borseta si ii intinde o bancnota de 50 de lei. „Uite 50 de lei, si mai faci tu rost de 50, poate iti mai da cineva.” In momentul ala am ramas inmarmurita si am inceput sa ma scotocesc si eu in ghiozdan. Cand lumea a vazut ca se da, au inceput si ei sa dea, i s-au strans banii. Cate 5 lei, cate 10. Am mers la el, l-am batut usor pe umar si i-am intins 10 lei. „Sa va luati medicamentele!” Ei bine, in momentul cand a simtit mana mea pe umarul lui, l-a busit plansul. „Multumesc, domnisoara! Va multumesc din suflet tuturor…” Suspinand, si-a proptit barbia in piept si incerca sa se stapaneasca, sa se opreasca din plans. Se uita la banii pe care nu i-a bagat in buzunar decat dupa mult timp. Se uita si suspina. M-am asezat in spatele sau. Dupa ce s-a mai potolit, s-a intors la mine „Am fost, domnisoara cu acte cu tot aici la biserica. Poate ma ajuta si pe mine cu ceva. I-am zis preotului ca sunt bolnav, i-am aratat, sa nu zica ca mint sau ca sunt vreun sarlatan. Stiti ce a zis? Stiti ce a zis?! <<Si ce, te-am imbolnavit eu?>> asa a zis…” Lacrimi.

Nu cred ca el vreodata se uita pe geam si zambeste.

(Cei mai buni 10 lei dati din viata mea.)

Anunțuri

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s