O zi

De obicei, cand cineva isi face ziua si aduce mancare/prajituri, eu imi mananc portia si mai cer. Normal ca mai cer si este un semn care trebuie bine-venit din partea sarbatoritului pentru ca inseamna ca mi-a placut 😎 Ei bine, ieri a fost ziua unei colege, si da, mi-a placut tot ce a adus, dar nu am reusit nici macar portia mea sa o  termin, d-apai sa mai cer. A fost un feeling demn de apreciat pentru ceea ce a urmat in ziua cu pricina.

Am dat teza la romana, toate bune si frumoase. Apoi am mers cu D. la croitoreasa. Vine banchetu!!! High heels + rochie= must! Ajungem, imbrac semi-rochia(mai e de facut la ea pana o sa fie ready) si stau sa impunga ace. Pana aici toate bune. Nu am eu o fata de om incantat cand vine vorba de proba, de rochii sau de evenimente d-astea cu tinuta obligatorie, asa ca sa zicem ca era normala fata mea de atunci.

Numai ca, urmatorul lucru a fost sa transpir, transpiratie rece desi fierbeam pe interior, sa tremur si sa nu mai vad bine. Imi spuneam in capul meu, tine-te pe picioare, fato, femeia incearca sa nu te intepe si sa-ti faca rochia. Degeaba. A trebuit sa ma asez, sa incerc sa-mi revin. Nu am reusit asa ca a inceput lumea sa se agite. Mama ca ce ai, D ca stai jos, linisteste-te, croitoareasa fuga sa faca un calciu, sa aduca o canuta cu otet ca sa-i trag pe nas aroma. Ce mai, o frumusete. M-am ridicat, hai sa terminam cu rochia, zic. 2,3,4 secunde, 1 minut, gata, dati-mi-o jos, ca ma sufoc. M-am schimbat si ce sa mai, am plecat cu gandul sa luam taxiul si sa mergem acasa. Doar somn imi doream si patul meu pat de acasa.

Pe scara, da-i sa pic, mama, o sun pe colega sa-mi aduca geanta, mergem la spital. Nu mama, mergem acasa ca n-am nimic, imi revin. Iesim, ma asez pe o banca, vine doamna, mergem la spital. Rad doctorii de noi, mama, ma duc acolo degeaba, ca imi revin. Nu si nu.

Ajungem, numele, ce are, bine, asteptati. Haideti cu mine, intinde-te. Mi-a facut un EKG, mi-a luat sange, m-a piscat in deget. Statul in pat mi-a facut bine si nu simteam ca mai am nimic. Nu stiam nici ce sa-i zic femeii ca sa ma ia in serios pentru ca ma vedeam acolo prin ochii ei, o copilita rasfatata cu o durere se burta si cap, cu mamica langa ea si manifestandu-si ifosele pentru a atrage atentie. Mi-a fost rusine cu pozitia mea pe toata scena asta. Trebuie sa va aduc aminte, eu sunt puternica si pe mine nimeni si nimic nu ma infrange, da?!…. 😐

Apoi a urmat perfuzia cu „fluturas”-asa zice Mario la branula- si secundele scurgadu-se in ritmul picaturilor de acolo. Am stat si stat si stat si am vazut un om saracu cu ciroza si cu o burta imensa si cu o excrescenta exact ca la MO, butonul. Era intins pe spate si se masa pe burta probabil sa-si calmeze durere, chestia este ca de fiecare data dadea cu mana peste acel buton din carnea lui care se cobora si se ridica la loc. Si iar mi-erea rusine cu sanatatea mea si starea de aproape bine de tot pe care o aveam.

S-au scurs picaturile, butonul neneului si perfuzia mea, mi-am revenit, de la alba-galbena, a zis mama ca si pistruii reusisera sa-mi iasa inapoi pe fata. Deci eram bine. Mi-a dat o reteta si gata. Si in reteta este un medicament care e bun la toate: de la dementa, senilitate la chestii ginecologice, de stress, de nesomn, de…. Orice. Si cu zero reactii adverse. Medicament minune :-??

Ceea ce am avut nu a fost chiar o cadere de calciu, ci un amalgam de lipsa de calciu, stress si oboseala. Si inca nu m-am apucat serios de invatat pentru BAC. Noroc ca e spitalul aproape.

In alta ordine de idei, prietenii mei care auzisera din vorba in vorba ce patisem, s-au gandit ca azi sa ma strige Morticia. Ha,ha, not funny! Bine, e funny! Deci Arrrrr!

P.S: Trebuie sa multumesc mamei in primul rand pentru ca desi nu vedeam bine, i-am citit disperare in ochii cand nu stia ce am, D ca e mereu acolo, prietenei mamei care ne-a dus la spital si nu in ultimul rand, doamnei croitorese! Multumesc!♥

Sfat: odihniti-va cum trebuie si mai lasati stressu acasa ca nu-i bun. Deloc.

Souvenirs: