Am vrut sa ma asigur ca toate au ajuns la destinatie inainte sa scriu vreun cuvintel.
Asa cum spune si nenea Doc, „Sarbatorile-s ale familiei„. Si ce faci cand nu esti cu familia de sarbatori?
Fiecare incearca cu disperare sa faca ceva; pentru ei, pentru viata lor, pentru un viitor-sperand la mai bine. Iar asta presupune nu de putine ori deplasari. Fie in ale orase, alte tari, alte continente. Si sunt multe zile importante pe care nu apuci sa le mai sarbatoresti ca inainte. Sunt sarbatori pe care fie le petreci singur, fie cu alte persoane fata de cele cu care esti obisnuit. Uneori aceasta schimbare aduce fericire si adoptarea unui alt stil, alteori aduce doar zambete de curtoazie pe buze. Oricum ar fi, sper sa fii fericit cu felul cum iti alegi sa-ti petreci sarbatorile. Si zilele in general.
Da, fiecare zi trebuie sa fie ca o sarbatoare si sa ne bucuram si sa Carpe Diem. Vorbele astea sunt un cacat care nu poate fi respectat. Nu ca n-ai vrea. Dar am auzit ca exista oboseala, datorii, responsabilitati si guri de hranit. Nu prea ai cum sa zambesti ca un bou imbecil toata ziua in speranta ca, exersand, intr-o zi chiar va fi un zambet al sufletului si nu numai muschi ai fetei contractandu-se.
Asa cum am mai spus, Craciunul e sfant pentru mine. Si nu pentru ca Jesus, ca nu sunt eu cu dintr-astea. Ci pentru ca familie. Iar anul acesta a fost primul-si am trista impresie ca nu ultimul-cand nu am fost aproape de familie. Cica iti dai seama ca devii adult cand in loc de sarmalele mamei, mananci cu prietenii la restaurant.
Oamenii sunt atat de preocupati cu propria persoana incat uita si de ceilalti. Suntem niste fiinte egoiste si perfide. Uitam sa spunem multumesc unui om care ne-a ajutat, uitam sa ascultam cand celalalt vorbeste. Uitam sa zambim oamenilor care trec pe langa noi. Uitam de persoanele care ne-au fost alaturi candva si care, cu putin sau cu mult, au contribuit la omul care am ajuns sa fim azi.
Suntem atat de prinsi de tehnologie incat uitam ca exista hartie. Pe principiul, atunci cand te vei putea sterge la fund cu un device, atunci poti sa spui ca nu mai ai nevoie de hartie in viata ta.
Nu stiu daca ai scris vreodata sau primit o scrisoare. E un sentiment pe care nu-l pot descrie. Te sfatuiesc sa-l incerci.
Am fost inainte de Craciun si am cumparat felicitari. Da, d-alea de hartie, nu virtuale. Am luat stiloul si am scris in fiecare ceva personalizat. Asa cum nici mesajele cand le dau-cam tot de sarbatori- nu le dau gen mass-toate identice-, asa nici felicitarile acestea nu au fost pe principiul „Sper ca noul….. cu drag….” Am urat ce credeam de cuviinta si am spus ceva ce numai cu acea persoana avea legatura. Ori ca „abia astept sa mananc din placinta sarbeasca pe care numai tu stii cum sa o faci” sau „sa fie masa de rummy pregatita pentru cand vin ca mi-e dor sa jucam” sau „castigam si noi la loto anu asta”.
Felicitarile le-am trimis numai familiei. De ce? Pentru ca ei sunt cei care au fost/sunt acolo mereu. Pentru ca majoritatea sunt batrani. Pentru ca, cu cat imbatranesti, simti ca esti o povara pentru cei tineri-in mare parte pentru ca obosesti repede, pentru ca nu mai au rabdare cu tine, pentru ca petreci mult timp singur, pentru ca nu ii mai intelegi. Si am vazut ce inseamna pentru ei o imbratisare spontana sau un sarut pe frunte. Sau pur si simplu sa ii vizitezi din cand in cand. Pentru ca stiu ca, cu acest gest mic din partea mea, aflata la atatia km departate, le-am facut ziua mai frumoasa.
Ce m-a costat pe mine? Nimic. Ce am realizat? Oooo, prietene, incearca si ai sa vezi.
P.S.: As vrea sa stiu cand, cum si cui ai adus ultima data unui om zambetul in suflet.
Grivie 